Cum am organizat o nuntă ca în povești?
Ai visat mereu la o nuntă ca în povești, în care prințesa apare în caleașcă alături de prințul său? Din nunta pe care am organizat-o la Casino Sinaia lipsește caleașca, însă toate celelalte elemente te transpun într-un basm. Citește mai departe acest articol pentru a descoperi cum a arătat decorul și care au fost detaliile organizatorice care au stat la bază.
Planificarea nunții
Chiar dacă povestea acestui eveniment a început cu stângul, fiind reprogramată din cauza pandemiei, rezultatul final a fost unul spectaculos. Pentru această nuntă ne-am ocupat în întregime de planificare: alegerea locației, a meniului, degustarea lui, recomandarea și găsirea tuturor furnizorilor, crearea conceptului de decor, producția și implementarea acestuia, etc. Deoarece mirii nu locuiesc în România, nu au putut fi prezenți pentru luarea tuturor deciziilor. Ei s-au bazat, însă, pe wedding planner-ul nostru dedicat, Milena. Și i-au conferit acesteia toată încrederea necesară pentru a organiza un eveniment de succes.
Milena a ascultat cu atenție nevoile și dorințele clienților săi, transpunându-le apoi în realitate. Parcursul organizării nu a fost unul ușor, fiind foarte mulți invitați care au necesitat cazare și transport, venind din mai multe părți ale tari și ale lumii. Aceștia au avut acomodarea într-un hotel apropiat. În acest fel le-a fost mai ușor accesul la Casino Sinaia în ziua evenimentului. De asemenea, acolo s-a ținut și cina de primire din seara de dinaintea nunții.
Cina de întâmpinare
Prin cina de întâmpinare, mirii și-au dorit să aibă un moment de relaxare în care să-și revadă persoanele dragi înainte de emoțiile din ziua nunții. Aceasta a fost acompaniată de un band de jazz live, care a creat atmosfera perfectă pentru invitați. Iar seara s-a transformat într-o petrecere dansantă, anticiparea perfectă a momentului de neuitat la care urmau să ia parte.
Ceremonia religioasă
Ziua nunții a fost rezultatul mult meritat după multa muncă depusă de echipa IDYLLIC coordonată de Milena. Evenimentul a început cu ceremonia religioasă, care s-a ținut în grădina cazinoului. Pentru ceremonie am creat un decor din flori care să întregească peisajul. Acesta a fost compus din aranjamente în ghivece perlate, plasate pe piedestaluri albe, un culoar din flori către altarul din grădinā, mai multe semi arcade sub care mirii s-au cununat. De semenea, aranjamentele florale au continuat până spre fântână. Fiecare element al conceptului a fost gândit pentru a crea impresia unei grădini plină cu flori în nuanțe de roz, peach, alb și verde. Decorul nu a fost singura atracție a ceremoniei. Acesta a fost însoțit de un cvartet care a creat atmosferă pentru invitați în timp ce așteptau mirii. Dar și odată ce cuplul a pășit spre altar.
Recepția nunții
După ceremonie, invitații au fost conduși în foaier, pe scara decorată de asemenea cu flori în cromatica evenimentului. Acolo au fost întâmpinați cu diverse tipuri de băuturi și canapè-uri. În foaier am adus și un pian, atmosfera fiind întreținută de un pianist care a cântat pe tot parcursul recepției. Și această încăpere a fost decorată cu aranjamente florale spectaculoase care să respecte design-ul evenimentului și să potențeze arhitectura cazinoului. De asemenea, în timpul recepției, ușile sălii Oglinzilor și a sălii Baccara au fost închise, pentru a păstra decorul o surpriză.
Mirii au fost primii care au așteptat în fața ușii ca aceasta să fie deschisă. Iar restul invitaților au rămas în spatele lor. Reacțiile lor nu pot fi descrise în cuvinte și, din păcate, din motive de confidențialitate nu putem posta pozele cu ei în momentul în care ușile s-au deschis. Așa că va trebui să ne credeți pe cuvânt că au fost impresionați până la lacrimi. Și pentru aceștia decorul a fost o surpriză. Chiar dacă primiseră o randare a conceptului, este greu de imaginat cu exactitate cum va arăta rezultatul final.
În sala Oglinzilor am creat o alee de flori care conducea către photo corner. Acesta a constat într-un panou decorat doar pe partea dreaptă cu flori, iar în partea stângă au fost agățate atmosfere cu lumânări și scris numele mirilor cu auriu. Sub oglinzi au fost create aranjamente florale care să le pună în valoare. Tot în această sală au fost amplasate bufeturile cu aperitive, candy bar-ul, bar-ul de cafea de specialitate și cel de șampanie. Prin această încăpere a fost făcută trecerea către sala Baccara, unde au fost amplasate mesele și scena de dans.
Petrecerea de nuntă
În sala Baccara s-a ținut petrecerea de nuntă. Pe mese au fost poziționate aranjamente florale înalte, pe suporți de sticlă. La baza acestora am creat aranjamente scunde în vase aurii, doar din lisianthus roz. Am completat decorul de masă cu lumânări în pahare de sticlă cu picior înalt, farfurii cu bordură aurie și tacâmuri asortate. Alături de meniuri, pe farfurii, am plasat șervete de culoare peach înnodate în spirală. Un alt detaliu organizatoric important de menționat este faptul că Milena a realizat degustarea meniului, întrucât clienții nu au putut ajunge în țară la acel moment. Astfel, meniul a fost schimbat cu doar 3 săptămâni înainte de eveniment, pentru a oferi cuplului cea mai bună experiență. Rolul unui wedding planner este de a lua măsuri și a face schimbările necesare, care consideră că sunt benefice clienților săi.
O altă decizie pe care Milena a luat-o pentru a transpune viziunea cuplului în realitate a fost de a decora băile cazinoului. În primul rând, ea a înlocuit neoanele cu led-urile și lumini arhitecturale care să creeze o atmosferă mai intimă. Apoi, pereții au fost îmbrăcați în flori și verdeață, creându-se astfel o oază de liniște și confort.
Fiecare eveniment vine cu provocările sale, dar chiar și acelea au frumusețea lor. Iar amintirile care se creează pe parcurs sunt neprețuite. Totodată, conexiunile dintre oameni descoperite în procesul de organizare pot fi transformate în prietenii de lungă durată. Pe noi ne-a pasionat întotdeauna să lucrăm cu oamenii și să le îndeplinim dorințele. Orice eveniment organizat are ceva unic și întotdeauna învățăm ceva nou din experiențele pe care le avem alături de clienții noștri.
Dacă nu colaborezi cu un wedding planner încă, echipa noastră ar fi bucuroasă să te întâlnească și să construiască alături de tine momente idilice. Ne poți contacta telefonic sau prin formularul de pe site. De asemenea, pentru a vedea și alte evenimente organizate de noi poți consulta portofoliul și board-urile de pe Pinterest.