Nuntă în Culori Calde de Toamnă
Așa cum unele relații pornesc din dragoste la prima vedere, și în planificarea unei nunți poate fi chimie între organizator și miri din primul moment. Iar unele dintre cele mai impresionante evenimente sunt rezultatul unei relații armonioase dintre organizator și clienți. Această relație trebuie să fie bazată pe încredere și cooperare. Iată cum am organizat o nuntă în culori calde de toamnă la The Tent by Clubul Diplomatic.
Nunta Victoriei și a lui Dragoș este exemplul perfect al unei colaborări de succes, de la crearea conceptului și îmbinarea preferințelor mirilor, până la detalii precum aranjamente florale, lumini și muzică. Milena, directorul de creație IDYLLIC, lucrează mereu cu pasiune. Ea se asigură întodeauna că fiecare nuntă organizată transpune în realitate povestea de dragoste a clienților săi.
Crearea conceptului
În primul rând ne-am ocupat de crearea unui design. Victoria și Dragoș au optat pentru o ceremonie în exterior. Pentru aceasta am conceput o arcadă de flori, grupând culorile pentru a crea un efect în degradé. Pentru a păstra coerența evenimentului, am ales aceeași paletă de culori și aceleași specii de flori în decorarea locației.
Aranjamentele florale
În continuare am realizat aranjamente florale de toamnnă. Alternarea aranjamentelor florale înalte cu cele scunde, a căror bază este realizată din mușchi stabilizat, creează iluzia unei grădini. Astfel, am dorit să le transmitem invitaților sentimentul reconfortant pe care îl avem într-un peisaj natural de toamnă.
Paleta de culori și speciile de flori
Pentru a fi în ton cu paleta de culori a anotimpului, am combinat nuanțe de roz pal, corai și galben cu bordeau, crem și bej. Pentru aranjamentele de masă, am ales flori precum trandafiri, dalii, hortensii, lisianthus și orhidee cymbidium. Un sfat bun de urmat pentru aranjamentele florale este alegerea unor flori de sezon. De asemenea, este important să fie luat în considerare stilul în care a fost concepută nunta.
Fiecare nuntă are provocările și particularitățile sale. Însă ce le leagă este conexiunea dintre oameni. Ne dorim întotdeauna să creăm o experiență de neuitat pentru clienții noștri, nu doar în ziua evenimentului, ci și în planificarea acestuia.
Ți-a plăcut această nuntă în culori calde de toamnă la The Tent by Clubul Diplomatic, dar nu ești sigur dacă să colaborezi cu un organizator de evenimente pentru a-ți planifica nunta? Iată aici câteva motive pentru care ar putea fi alegerea potrivită pentru tine: 6 motive pentru care să apelezi la un Organizator Evenimente.